La un ticăit de ceas

Între un ticăit de ceas și o răsuflare inima-ți pulsează cu putere, vântul suflă alene și ploaia cu putere cade. În șiroaie se adună și smulge cu sine seva pământului, lăsând o suflare fără răsputeri. La un interval de o secundă un sunet străpunge cu vioiciune universul uman, într-o rază se îmbracă și în pagini albe se așterne. La un interval de o secundă alt suflet dispare, în plumb se pavează și emigrează spre propria-i casă. Clipe dilatate cu localizari anatomice ce ating apogeul fericirii ori aripi țintuite de metale grele la sol, timpul nu iartă. Între o clipă și un timp, între efemer si etern.

La o clipă de adevăr timpul stă în loc. Cuprins între un timp justițiar și un timp interior, propulsat în avioane fără destinații și clipe rătăcite, timpul parcă e un vas fără întoarcere, un balon rătăcit în văzduh, o pasăre fără direcție.

Ieri copil, azi adult. De la o clipă la alta lumea se schimbă, oamenii se transformă si vechile jucării devin amintiri. Timpul ne comprimă, ne strivește sub repeziciunea sa, ne țintuiește sub greutatea sa. La un ticăit de ceas realizăm ireversibilitatea și metamorfoza. Într-un contur fără de sfărșit se țese o viață limitată, un segment continuat într-o altă sferă.

Într-un maraton continuu și o comprimare alertă a timpului, e important ca pasul nostru să nu rămână zdrobit de brațele timpului trecut, ci ca prezentul să se așterne într-un veșmânt curat, o cochilie nouă și o pereche înălțătoare de aripi.

La un ticăit de ceas inima-ți străpunge pieptul, când ritmul cardiac în pași de dans accelerează.

” Totul ia timp si timpul ia tot.”-Mihai Eminescu.

Timpul îți ia, dar îți și dă! 🙂😇

Signed, GD.